Textul de fata este o tentativa care vizeaza deschiderea caii spre o lume libera pe cat posibil (rezistenta in mod eficace la coruptie), responsabila si solidara, descriind principiile structurii sale, fondata pe relatii umane, care minimalizeaza constrangerile formale si birocratice.
       El se afla sub licenta ``copyleft'': poate fi liber difuzat, modificat, ameliorat, dezvoltat, tradus in toate limbile.
       Noutatea nu este numai aceea ca se poate concepe un sistem mai bun (este bine cunoscut faptul ca, de exemplu, sistemul elvetian de democratie directa functioneaza si este mai bun decat celelalte sisteme democratice actuale, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a-l raspandi, pentru ca oamenii politici nu au vrut sa-l propuna pentru a nu-si taia craca de sub picioare), ci mai ales faptul ca acesta se poate infaptui in acelasi timp in pofida relei vointe a guvernantilor si intr-o maniera progresiva in legalitate deplina. Singura conditie a dezvoltarii sale este libertatea schimbului de informatii cu caracter privat. Aceasta libertate se naste treptat prin dezvoltarea tehnologiilor informatiei. Aceste tehnologii nu sunt inca suficient de dezvoltate pentru o realizare completa a acestui sistem, dar cum realizarea se face, in orice caz, progresiv (este necesar un timp de evolutie a structurilor sociale: anumite ``puteri'' non conflictuale cu statele, pentru ca sub invelisul libertatii vietii private, trebuie infaptuite inaintea celorlalte), nu este timp de pierdut. (realizarea completa va necesita trecerea la un sistem monetar 100% virtual)
       Exista astazi trei sectoare economice: sectorul privat, sectorul public si sectorul asociativ. Ideea ar fi sa fie extinse functionalitatile sectorului asociativ pana cand acesta ajunge sa concureze si apoi sa inlocuiasca sectorul public. Nu vor mai ramane deci decat doua sectoare, corespunzand cu doua variante ale logicii liberale: in timp ce sectorul privat este cel al libertatilor economice, sectorul asociativ se caracterizeaza prin principiul liberei adeziuni. sa insistam pe faptul ca nu este vorba de a privatiza tot ceea ce apartine statului (ceea ce - cel mai adesea - ar fi in mod evident o aberatie), ci de a trece sub controlul puterilor asociative precum cele descrise mai jos, ceea ce este cu totul altceva. In plus acest sector asociativ n-ar avea pretutindeni forma unor asociatii bine identificate si separate, ci si, dupa caz, pe aceea a unei retele vaste, in acelasi timp structurata global si formata dintr-o mare varietate de mici entitati independente, dupa imaginea Web-ului, oferind liberei adeziuni o alegere cvasi-ilimitata.
       Puterea, in loc sa fie una, indivizibila si definita printr-un stat-natiune abstract si descarnat, ar fi, dimpotriva, impartita intr-o imensa cantitate de mici diviziuni independente si incarnate de fiecare cetatean. Paradoxal, vom vedea cum, daca mijloacele informationale sunt suficient de bune, acest principiu al liberei adeziuni intr-o asemenea galaxie de puteri manifeste poate forma bineinteles pe scara larga nu o lege a junglei, ci o societate coerenta, dreapta si bine organizata, in care interesul colectiv se bucura de consideratia pe care o merita si in care ceea ce consideram in mod obisnuit drept maladii intrinseci ale liberalismului necesitand interventia suprastructurilor puterii publice, vor fi rezolvate.
       Nici o consideratie teritoriala sau de nationalitate nu va limita ca norma libertatea de extindere a ramificatiilor sistemului pe care il vom descrie in continuare.

   Diviziunea puterilor

       Puterile se devizeaza conform sursei lor pe de o parte si conform scopului sau specialitatii lor pe de alta parte.
       Fiecare putere se desfasoara sub forma unui lant de indivizi care porneste de la sursa spre scop. Sursa puterii, primul individ din lant, este cetateanul in numele caruia aceasta putere se desfasoara. Ultimul individ este agentul specializat care implineste actul cerut (eventual asupra unui individ-obiect). Fiecare cetatean este a priori sursa tuturor tipurilor de putere, cu exceptia, bineinteles, a celor la care renunta din proprie initiativa. In fiecare lant de putere, intre sursa si scop se afla agenti intermediari; prin ei trece un numar mai mare de puteri, au deci o responsabilitate mai importanta. Fiecare individ are controlul si responsabilitatea alegerii agentului urmator din lantul de putere.

    Mod de construire a puterilor

       Se cere fiecarui cetatean sa faca o declaratie in legatura cu oamenii pe care ii cunoaste sau cel putin cu o parte dintre ei (alegere lasata la libera apreciere a fiecaruia, cf mai departe). In legatura cu acestia el va indica daca estimeaza ca sunt corecti sau nu, daca are incredere in ei, pe de-o parte in ceea ce-l priveste, pe de alta parte in ceea ce priveste respectul fata de ceilalti si interesul general. Va indica in acelasi timp daca are incredere (urmarind o mentiune pozitiva, negativa sau neutra, mentiunea neutra reprezentand absenta unei opinii pentru a se evita orice conflict) in judecatile pe care acestia le emit la randul lor asupra celorlalti. Fiecare este responsabil pentru ceea ce declara. De asemenea, daca un individ nu are o parere clara si sigura de formulat in legatura cu cineva, parere care ar putea interesa comunitatea (sa fie utila interesului general), este recomandat sa se abtina de la a face o declaratie in acest sens, decat sa riste sa comita o greseala. Aceasta parere poate avea optiuni standard (in interiorul unei liste) care pot fi exploatate in mod automat pe calculator, dar si comentarii destinate agentilor specializati care vor completa la nivel uman prelucrarea datelor (anchetatori…). Printre oamenii in care are incredere, individul va acorda unuia sau mai multora o incredere speciala, transmitandu-le puterile sale celor a caror sursa este, plus eventual celor pe care i-a primit (al caror agent intermediar este), cu exceptia, bineinteles, a celor carora le implineste scopul. Aceasta declaratie poate fi modificata in orice moment, dar arhivele se pastreaza pentru cazul in care responsabilitatea declaratiilor trecute ar fi in joc prin eventualele consecinte. Tocmai aceasta declaratie este cea care incarneaza principiul liberei adeziuni.
        Pentru a oferi o idee mai precisa, puterea se va structura (destul de des in mod natural si nu normativ) astfel: sursele si agentii intermediari de la inceputul lanturilor de putere isi transmit toata puterea unei (sau doua) persoane care aduna astfel aceste puteri de la un anumit numar de surse, asa cum paraiasele constituie marile rauri, urmand un soi de organizare piramidala rasturnata; urmatorii repartizeaza diferitele categorii de putere cu care sunt investiti unor diferite persoane care primesc fiecare aceasta categorie de putere de la mai multi intermediari reprezentand un numar mai mare de surse, si fac acelasi lucru repartizandu-le diferitelor persoane urmand subcategoriile de putere; si asa mai departe, pana la a diviza eventual actiunea finala specializata in sarcini particulare urmand o organizare piramidala clasica de talie mica. Pentru ca acest lucru sa se poata realiza se vor organiza reuniuni intre agenti intermediari ai aceluiasi nivel sau de nivele vecine (de exemplu agentii intermediari insarcinati fiecare cu puterea catorva zeci de surse se vor reuni la nivel local pentru a face cunostinta, pentru a forma grupuri de munca in legatura cu anumite probleme si pentru a-si distribui puterile intre ei pe categorii sau le vor redistribui altor persoane, delegati care se vor alatura in mod periodic (in fiecare saptamana…) reuniunilor nivelelor de putere urmatoare propriei categorii).
        Aceasta schema nu este, bineinteles, o schema absoluta, ci o posibilitate care va fi folosita in mod curent; atunci cand se iveste ocazia, anumite scopuri particulare se vor putea administra local, neantrenand decat interventia unui numar mic de oameni. Se poate intampla, eventual, ca o persoana sa incredinteze un acelasi tip de putere mai multor indivizi, care isi impart in acest caz responsabilitatea respectiva.

   Mecanisme de reglare

        Ne putem astepta la aceea ca oricare doi indivizi cinstiti ai unei asemenea lumi vor fi legati intre ei prin lanturi de incredere, cu alte cuvinte ca unul declara incredere lui A, care declara incredere lui B, care declara incredere lui C (…), care declara incredere celuilalt. Vom spune ca un individ este discreditat daca nici un lant de incredere nu merge de la oameni cinstiti pana la el, dar ca exista indivizi cinstiti (sau catre care duc lanturile de incredere pornite de la indivizi cinstiti) care il declara necinstit. Discreditarea difera de ruina (posesiunea a zero bani) prin faptul ca ruina este cantitativa (inseamna ca individul nu a fost util societatii care nu-i datoreaza nimic), in timp ce discreditarea este calitativa (inseamna ca nu trebuie avuta incredere in el, ca acesta are tendinta de a parazita societatea fara sa o anunte, chiar daca nu a reusit inca sa o faca). Aceste doua lucruri nu sunt legate in mod sistematic, dar sunt foarte apropiate si de gravitate comparabila, una putand sa o antreneze pe cealalta in functie de circumstante sau invers.
        Ca si ruina, discreditarea antreneaza practic excluderea sociala prin faptul ca se deduce pe calculator din ansamblul declaratiilor, si ca aceasta informatie il va urmari, fiind in mod automat disponibila celor care si-ar propune sa intre in relatie cu el, tot asa cum lipsa de bani a portofelului dumneavoastra va urmareste in toate magazinele in care intrati.
        Acest lucru nu este totusi in mod necesar definitiv: un individ discreditat poate apela sau se poate face cunoscut printr-o persoana cunoscuta (nondiscreditata), expunandu-si cazul. Se poate chiar propune crearea unei puteri de reintegrare sociala agentilor finali specializati in aceasta problema a dialogului cu persoanele discreditate, in speranta gasirii conditiilor si modalitatilor de reintegrare a acestor oameni in societate; asa cum exista o putere de asistenta sociala si pentru problema posibilitatii de ``a declara faliment'' in cazul unei situatii de ruina.
        Mecanismul de reglare fundamental este urmatorul: de fiecare data cand doi indivizi au emis declaratii contrare in legatura cu un al treilea, calculatorul, care detine toate datele, va detecta acest fapt. Cu exceptia cazului in care unul dintre cei doi este discreditat, aceasta situatie va fi declarata instabila si calculatorul va pune in contact (telefonic sau altfel) persoanele in cauza pentru a discuta in legatura cu acest dezacord, sperand ca va fi rezolvat. La nevoie, se poate apela la un specialist pentru a ajuta la lamurirea problemei.
        Urmarea scenariului se deduce din mecanismele pe care le-am descris deja: daca dezacordul persista, interlocutorii pot emite judecati unul asupra celuilalt, unul dintre ei, A, luand decizia de a-l declara pe interlocutorul sau, B, de rea credinta sau incompetent in judecatile sale. A va intra in acest caz in conflict cu cei care i-au declarat incredere lui B. Daca va reusi sa-i convinga ca B este de rea credinta, B va fi deci discreditat. Dar daca, de exemplu, cei care au avut incredere estimeaza ca A a emis aceasta judecata in mod voit gresita, ei vor intra in conflict cu cei care i-au declarat incredere lui A si le vor expune acestora situatia. Daca reusesc sa-i convinga ca A a fost de rea credinta in judecatile sale, A va fi cel discreditat. Daca la originea acestui dezacord se afla neintelegeri, la sfarsitul dezbaterilor ele vor fi probabil rezolvate si fiecare isi va putea actualiza declaratiile care in final vor forma o situatie stabila.
        Pentru a ghida oamenii in comportamentul lor socio-economic si in declaratiile lor asupra celorlalti se va difuza un contract social pe care fiecare persoana il va semna in momentul declaratiei sale.Acest contract, pe intelesul tuturor, mai simplu si mai putin formal decat o legislatie,va fi format dintr-un ansamblu de reguli de comportament si de respectare a interesului general, avand calitatea de-a putea fi interpretat la nivel uman si nu rigid ad litteram. El serveste drept ghid vietii fiecaruia atat pentru declaratiile asupra lui insusi cat si in evaluarea comportamentului celuilalt.
        Fiecare poate semna contractul social acceptat de comun acord sau poate semna un contract modificat, cu riscul de a fi discreditat de acest fapt. (Poti deci fi judecat si discreditat fie pentru nonrespectarea contractului social semnat, fie pentru semnarea unui contract social necorespunzator). Acestui contract individul ii alatura un raport de activitate (anual sau plurianual) in care prezinta in mod succint rezultatele si orientarile sale profesionale (sau altele: studii, ...), semnat de el si confirmat de apropiatii sai. Infrumusetarea deliberata, daca este descoperita, va fi cvasiautomat sanctionata prin discreditare (acelasi lucru se intampla pentru exagerarea publicitara practicata de intreprinderile comerciale). Aceasta declaratie poate fi asistata, eventual, de un specialist insarcinat cu putere corespunzand domeniului de activitate, cu care are loc o intrevedere. Acest specialist nu poate impiedica in nici un fel libertatea declarantului de a declara ceea ce vrea, dar ii poate adauga aprobarea sau dezaprobarea sa comentata.
        Orice act, orice schimb economic, orice operatie monetara (moneda fiind virtuala), orice judecata, inclusiv ceea ce este efectuat in numele interesului general, este marcat, astfel incat nu poate fi sters chiar la mult timp dupa fapte, prin numele actorilor care vor purta intotdeauna responsabilitatea faptului. Astfel, un client care descopera proasta calitate a unui produs la mult timp dupa ce a fost cumparat poate depune cerere in mod eficace impotriva vanzatorului si chiar obtine o despagubire (dupa dezbateri...) daca plangerea sa este legitima; costurile de judecata sunt cvasinule, datorita flexibilitatii, simplitatii, reactiunii si bunului simt ale acestei ordini sociale. Aceste informatii vor fi cel putin accesibile persoanelor investite cu putere din partea indivizilor in cauza. Problema de a sti in ce masura diferitele tipuri de informatii vor fi accesibile publicului poate fi supusa dezbaterilor.

   Lista principalelor categorii de putere

        Descrierea de mai jos nu este o clasificare definitiva; ea este susceptibila de a fi regandita, unele dintre categoriile propuse putandu-se in fapt sa se confunde mai mult sau mai putin.
        Puterea ideologica. Aceasta putere are drept sursa orice cetatean care are convingeri particulare. agentii intermediari sunt purtatorii de cuvant ai acestor convingeri, fiind mai pregatiti pentru a argumenta verbal sau prin anchete de teren. Scopul este o modificare a contractului social.
        Supravegherea generala. Sursa o reprezinta fiecare cetatean, iar scopul este supravegherea respectarii interesului general la scara larga (eventual mondiala), cu acuzarea celor care nu respecta acest interes (o asemenea acuzatie ia forma curenta a declaratiei descrise mai sus, declansand dezbateri care urmeaza aceleasi mecanisme).
        Puterea bugetara de interes public (corespunzand aproximativ puterii executive). Sursa este contribuabilul, iar scopul este cheltuiala publica. Agentii intermediari ai acestei puteri vor face obiectul unei supravegheri particulare.
        Puterea mediatica. Sursa este telespectatorul sau cititorul, iar scopul este producerea unor emisiuni sau articole interesante. Fiecare agent intermediar face un fel de zapping intre posibilii urmatori, in contul precedentilor (toate acestea, bineinteles, pentru ziua in care vom putea alege intre mii de programe). Interesul plasarii telespectatorului la sursa acestei puteri este, bineinteles, construirea unei lumi mediatice credibile, care sa reziste dezinformarii si nulitatii impuse de sus la ora actuala.
        Legitimarea patrimoniului. Sursa o reprezinta fiecare cetatean, iar scopul este fiecare proprietar. Relatia se enunta astfel: ``(sursa) recunoaste faptul ca (scopul) poseda in mod legitim cutare sau cutare (reprezentand cutare suma monetara)''.
Pentru a oferi o idee, rolul ultimului agent intermediar ar fi oarecum jucat de catre notari. Aceasta putere nu este cu adevarat eficace decat daca cea mai mare parte a lumii a adoptat sistemul de puteri descris aici, realizat cu ajutorul tehnologiilor informationale bine dezvoltate. In acest caz, iata modul sau de actiune in cazul cel mai simplu: Pentru a lupta impotriva traficului de droguri, nu este util intotdeauna sa alergi dupa traficanti. Este suficient ca anchetatorii sa intre in lumea virtuala unde sa examineze operatiile monetare care se gasesc inregistrate, in cautarea celor cu care au fost platite drogurile. Identitatea traficantilor o data gasita in acest mod, va fi suficient sa fie anulat contul monetar al traficantului si sa i se aduca discreditarea. In acest mod traficantul in cauza nu va fi castigat nimic din vanzarile sale, si nici nu va mai putea cumpara in continuare nimic mai mult cu portmoneul sau electronic decat daca ar prezenta un bilet de monopoly: nulitatea sa se identifica imediat, negustorul stiind ca daca totusi l-ar accepta n-ar mai putea sa faca nimic cu el la randul sau. Astfel un traficant de droguri nu poate scapa acestei anchete si acestei represiuni, decat daca accepta plata in natura, ceea ce este deja mult mai putin practic. Sau altfel, mafia poate dezvolta un sistem monetar criminal (tot virtual) in paralel cu sistemul cinstit, permitand separarea actelor de plata in natura si de receptie a drogurilor, dar in acest caz am vorbi practic de inconvertibilitate intre moneda criminala si moneda cinstita, orice operatie cu moneda criminala fiind interzisa de catre autoritatile lumii cinstite (transferurile de moneda cinstita fiind observabile si trebuind sa aiba un motiv). Acest exemplu al traficului de droguri poate fi generalizat la orice tip de coruptie sau de imbogatire necinstita, dificultatea constand in identificarea acestor acte nedrepte. (De exemplu s-ar putea lupta foarte usor si rapid impotriva profiturilor monopolistice ruinand si discreditandu-i cvasi-imediat pe vinovati cu ajutorul unui program computerizat de acuzatie recursiva automata a unui individ si a tuturor aparatorilor sai, anuntandu-le tuturor motivele...)
        Puterea diplomanta. Scopul este cel care primeste diploma, el este imediat precedat in acest lant de putere de examinatori sau de juriul care atribuie diplome, iar sursa este viitorul angajator al acestuia, cel care va recunoaste valoarea diplomei. (Vom remarca intr-adevar faptul indiscutabil ca daca un angajator decide sa nu va recunoasca diploma, nu veti putea face nimic in acest sens si diploma dumneavoastra va fi ca si cum n-ar exista.) Exista avantajul ca putem adresa o plangere verigii precedente a lantului daca examinatorul ii cere bani candidatului (ceea ce se petrece la ora actuala in unele tari).
        Puterea bancara. Sursa este depunatorul, scopul este investitia. Astazi este ceea ce numim piata financiara. In aceasta noua ordine sociala va aparea ca o putere, ceea ce se traduce prin faptul ca administrarea sa va fi integrata sistemului de puteri asa cum l-am descris mai sus, ca o categorie de putere printre celelalte. Nu vorbim deja de ``credit'' pentru a denumi ultimele verigi ale acestui lant de putere, reprezentand faptul ca este vorba aici in mod fundamental de un act de incredere a unui partener in celalalta A acorda un credit nu este de fapt nimic altceva decat a permite celuilalt sa cheltuiasca mai mult decat ceea ce poseda, trecand la un cont monetar negativ intre anumite limite de cantitate si de durata, fara sa se simta incoltit, si sa devina responsabil pentru acest fapt daca panta se dovedeste imposibil de re-urcat. Lucrurile fiind astfel definite, in cazul in care contul redevine pozitiv in timpul convenit, actul de rambursare se face in intregime in mod automat si se realizeaza fara ca cineva sa ridice macar un deget. In caz contrar creditorul suporta cheltuielile, dar debitorul poate fi discreditat in functie de termenii creditului stabilit, persoanele care i-au declarat incredere fiind puse la curent in momentul semnarii acestui contract.
        O asemenea schimbare a modului de prelucrare a pietei bancare se justifica astfel: bancile actuale sunt institutii importante formand un fel de cartel care impune un tarif abuziv pentru propriile servicii, iar aceasta schimbare ar reprezenta ruptura acestui cartel prin trecerea la o concurenta libera. Dominatia acestor institutii rezulta din necesitatea unei vaste retele de prelucrare a anumitor operatiuni. In cazul operatiilor care pot fi in totalitate automatizate si impersonale (neimplicand asumarea de responsabilitati), acestea vor fi prelucrate printr-un sistem de protocol si un soft public integrat in reteaua
Internet, si care nu necesita, deci, nici o institutie particulara. Restul, actele particulare care au nevoie de o apreciere si de responsabilitate umane, vor putea fi adesea efectuate la scara cvasiartizanala ca verigi ale marii retele de putere pe care am descris-o.

        Alte avantaje:

   Pentru depunatori: posibilitatea de a preveni riscul de tip faliment al bancilor cum se produce inca in unele tari, de a crea astfel refugii posibile in caz de devalorizare monetara care ar semnifica ruinarea depunatorilor rambursati prin cuvinte frumoase, mai general de a fonda un sistem financiar mai cinstit; posibilitatea alegerii formelor de plasament ``morale'', favorabile ecologiei si integrarii economice a celor saraci.

   De partea creditorilor, se constata dificultatea de a imprumuta celor saraci care nu prezinta garantii suficiente. Acest lucru provine din caracterul institutional distant care este cel al bancilor, care nu poseda o informatie suficienta in legatura cu situatia si cinstea solicitantilor; inradacinarea operatiunilor bancare in relatiile umane de apropiere, dincolo de orice problema de apartenenta la o firma importanta permite deschiderea unor noi posibilitati de dezvoltare economica.